Distincție

Școala Gimnazială din Plopeni a primit Steagul Verde pentru programele eco derulate

Elevi ai Școlii din Plopeni, lângă Steagul Verde arborat ieri in unitatea de învățământ

Școala Gimnazială din Plopeni a găzduit ieri ceremonia de arborare a Steagului Verde, distincție ce a fost acordată unității de învățământ datorită programelor cu caracter ecologic pe care le-a derulat în ultimii ani.
Anul acesta unitatea de învățământ din Plopeni a primit titulatura de Eco Școală, după ce în anul 2009 instituția a început să deruleze programe cu caracter eco. În luna mai a acestui an a avut loc evaluarea școlii de către Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie și instituția de învățământ a primit Steagul Verde. Ieri, într-un cadru festiv, în prezența elevilor, dascălilor, reprezentanților Primăriei orașului Salcea, ai Agenției pentru Protecția Mediului, dar și a părinților a avut loc arborarea steagului și plasarea lui la loc de cinste în școală.
Directoarea școlii din Plopeni, Nicoleta Zettel, a declarat: „De când am început derularea proiectelor cu caracter eco în școală am încercat să responsabilizăm elevii, să implementăm ideea de voluntariat, să schimbăm mentalitatea în ceea ce privește protecția mediului înconjurător. Am organizat acțiuni de amenajare a sălilor de clasă, am ecologizat curtea școlii, am plantat arbori, am fost în excursii de orientare turistică și am organizat un marș eco la care au participat toți cei 500 de elevi ai școlii.”

Recomandări

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Maramureșul, lecție de viață pentru elevi. Tot mai multe școli aleg taberele educative organizate la Izișoara Resort

Palatul Copiilor Suceava păstrează titlul Eco-școală, 2026-2028, acordat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie

Concursul interșcolar „Magicienii Numerelor”, cu peste 300 de participanți, la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv