Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Salonul Literaturii Române din Bucovina – Ediția a XI-a

Salonul Literaturii Române din Bucovina
Salonul Literaturii Române din Bucovina

Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a găzduit vineri, cu începere de la ora 11.00, cea de-a XI-a ediție a Salonului Literaturii Române din Bucovina.
„Cea mai longevivă activitate” organizată de Biblioteca Bucovinei
Evenimentul, organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de Biblioteca Bucovinei și Societatea Scriitorilor Bucovineni, la care au participat cu precădere oameni de litere, bibliotecari, cadre didactice și elevi, a fost întâmpinat la deschidere de consilierul Ioan Abutnăriței, care a transmis salutul președintelui instituției administrative județene, Ioan Cătălin Nechifor, și a subliniat însemnătatea acestei manifestări dedicate cărții, accentuând în încheierea cuvântului său că „o carte este ca o floare, care îl face pe om mai luminos”.
Apreciat de directorul bibliotecii publice sucevene, Gheorghe Gabriel Cărăbuș, ca fiind „cea mai longevivă activitate” organizată de această instituție, Salonul Literaturii Române din Bucovina s-a desfășurat după programul stabilit.
Un eveniment „care contribuie cu adevărat la edificiul culturii române”
Avându-l ca moderator pe scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă, care a mulțumit participanților pentru că au onorat cu prezența lor evenimentul „care contribuie cu adevărat la edificiul culturii române”, manifestarea a debutat cu prezentarea, la moment aniversar, a revistelor „Glasul Bucovinei”, „Analele Bucovinei” și „Bucovina literară”, primele două publicații marcând două decenii de existență, iar cea de-a treia un sfert de secol de când apare, în serie nouă, la Suceava.
Vorbitorii, Alexandrina Cernov și Ilie Luceac, de la Cernăuți (directorul și redactorul-șef al revistei „Glasul Bucovinei”, publicație girată de Institutul Cultural Român), Vasile Schipor („Analele Bucovinei”, revistă care apare sub egida Academiei Române) și Alexandru Ovidiu Vintilă (redactorul-șef al revistei sucevene „Bucovina literară”) au pus accentul pe rolul și rostul acestor publicații în arealul bucovinean.
Comunicări și lansări de carte
Scriitoarea și publicista Doina Cernica a susținut apoi comunicarea „Despre cărțile publicate de bucovineni de la salonul precedent și până în prezent”, comunicare urmată de cea intitulată „Literatura română în contextul cultural din regiunea Cernăuți: dezvoltarea în prezent și perspective de viitor”, prezentată de Elena Mihai, directoarea Bibliotecii Raionale „Gheorghe Asachi” Herța.
În partea a doua a manifestării au fost prezentate cărțile „Scrisori bucovinene”, autor Eugen Dimitriu (volum lansat în premieră la biserica monument „In Memoriam” în ziua de 1 octombrie, când venerabilul cărturar a împlinit vârsta de 91 de ani), și „Sindromul Robinson”, autor Radu Mareș.
Cărțile au fost prezentate de Elena Brândușa Steiciuc, Doina Cernica și Ion Filipciuc.

Recomandări

Cărțile universitarului Mircea A. Diaconu despre Bucovina și Cernăuți, în topul vânzărilor editurii Cartier

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” s-a încheiat cu o gală memorabilă la Suceava, în prezența a mii de spectatori

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română