Pe două roți

Rănit grav, în urma unui accident cu biciclete

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce bicicleta cu care se deplasa a fost lovită de o altă bicicletă, condusă de un minor în vârstă de 14 ani, care a și fugit, de altfel, de la locul accidentului.
Potrivit poliției, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16:00, pe raza comunei Frătăuții Noi, pe DJ 178 C., roata din spate a bicicletei pe care se afla bărbatul în vârstă de 60 de ani, Vasile P., din localitate, a fost acroșată de roata din față a bicicletei minorului, care se deplasa în sens opus.
În urma coliziunii, Vasile P. s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind leziuni grave.
Minorul a dispărut de la locul accidentului, fiind identificat aproximativ două ore mai târziu, pe raza satului Costișa.
Cei doi bicicliști au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital