Neacordare de prioritate

Rănit grav, după ce motoscuterul pe care se afla a fost izbit de un tir

Un tânăr din comuna Satu Mare a ajuns în stare gravă la spital, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce motoscuterul pe care se afla a fost izbit de un tir.
Vineri dimineață, în jurul orei 9:33, informează poliția, Adrian Z., în vârstă de 28 de ani, un motoscuter.
La un moment dat, tânărul nu a acordat prioritate, la intrarea pe drumul național, unui tir, fiind izbit lateral de autotrenul condus de un bărbat din Adjud.
În urma accidentului, tânărul de pe motoscuter a ajuns la spital cu fracturi și leziuni grave la picioare, necesitând cel puțin o lună de zile de îngrijiri medicale.
Un alt tânăr a ajuns la spital, zilele trecute, direct de pe motoscuter.
Sâmbătă seara, în jurul orei 20:20, pe strada Păcii, din municipiul Suceava, Tudor B., în vârstă de 20 de ani, localnic, conducea cu viteză un moped neînregistrat.
Tânărul nu aprinsese luminile și, la un moment dat, a dat peste o fetiță în vârstă de 9 ani, care se angajase în traversarea străzii, neobservând motoscuterul.
În urma accidentului, fetița a suferit leziuni ușoare, necesitând 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar tânărul de pe motoscuter, care s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Un tată care mergea cu viteză mare a provocat un accident violent cu mașina în care se aflau soția și cei trei copii

Tânăr trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a intrat în casa fostei prietene și a violat-o

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat