Puterea care mișcă munții și deschide inima omului

Cuvântul dumnezeiesc are o anumită putere dumnezeiască ce mișcă sufletul omenesc. (…) Creștinul aude despre viața veșnică și fericirea ei și saltă cu inima, și se îngrijește să nu se lipsească de ea. Aude ce frumoasă și plăcută este virtutea și se străduiește să o dobândească. Aude cuvânt despre pocăință și imediat simte înlăuntrul său dorire și o anumită trezire spre pocăință, cugetând cum să facă să împlinească aceasta în faptă. Aude cuvânt de mustrare pentru păcat și, cercetându-și conștiința, se întristează pentru păcatul săvârșit, se întristează după Dumnezeuși, ca străpuns de o săgeată, se supără, se mânie pe sine însuși, încă și lacrimi varsă deseori din zdrobirea inimii.
Aude cât de minunată este bunătatea dumnezeiască față de neamul omenesc, descoperită nouă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, și este foarte uimit de această purtare de grijă dumnezeiască, mântuitoare și iubitoare de oameni. Aude că și el este unul dintre cei pentru care Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Cel necuprins S-a arătat în trup și a „venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Matei 18, 11); pentru aceasta mulțumește din inimă și se închină cu smerenie lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni. Aude cuvântul mângâietor al Evangheliei și simte înlăuntrul său mângâiere duhovnicească, pentru că Evanghelia, adică vestea cea bună a lui Dumnezeu, este trimisă oamenilor, sufletelor care o aud, ca să nu rămână fără mângâiere. Această lucrare a cuvântului dumnezeiesc pătrunde până în adâncul sufletului!
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008)