Cercetat de CSM

Procurorul acuzat că și-a „mutat” biroul în crâșmă și-a dat demisia



– Doru Florin Lupu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, s-a exclus singur din rândul magistraților și nu a mai așteptat verdictul Consiliului Superior al Magistraturii
Procurorul Doru Florin Lupu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni nu a mai așteptat verdictul Comisiei de Disciplină a Consiliului Superior al Magistraturii, care îl cerceta pentru mai multe abateri disciplinare, și a hotărât să se excludă singur din rândul magistraților, dându-și demisia.
Lupu a fost dat pe mâna membrilor CSM de către conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava, în luna februarie a acestui an. Într-un comunicat de presă remis la acea vreme de PCA Suceava, acuzațiile aduse procurorului Lupu erau: efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile, și absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat. Lupu, au mai spus șefii săi ierarhici, era monitorizat încă din luna martie a anului trecut și, în ciuda avertismentelor primite, a continuat să consume alcool în mod frecvent și să lipsească de la serviciu.
De isprăvile lui Lupu a aflat și procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, care a făcut referire la acest caz, la sfârșitul lunii ianuarie a.c., la ședința de bilanț a activității procurorilor suceveni, pe anul 2006. „Există un procuror care lucrează în raza dumneavoastră de activitate, care lipsește o săptămână de la serviciu, consumă băuturi alcoolice, face scandal acasă… Și atunci avem pretenția să fim respectați, să fim plătiți… Referitor la același procuror, primesc memoriu că este solicitat la Parchet un petent, iar la Parchet i se spune că acel procuror nu este de găsit, dar îl găsește în altă parte, ca să nu spun unde…” a povestit Kovesi.
În cursul zilei de ieri, președintele Traian Băsescu a semnat decretul eliberării din funcție a procurorului Lupu.



Recomandări

Un paznic de vânătoare acuzat că a agresat sexual o fată de 13 ani, găsit vinovat și trimis 7 ani la pușcărie

Un paznic de vânătoare acuzat că a agresat sexual o fată de 13 ani, găsit vinovat și trimis 7 ani la pușcărie
Un paznic de vânătoare acuzat că a agresat sexual o fată de 13 ani, găsit vinovat și trimis 7 ani la pușcărie

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro