Distincție

Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”

Ștefan Marcu
Ștefan Marcu

Ștefan Marcu, absolvent al promoției 2017 a Universității Oxford din Marea Britanie, a fost distins cu Diploma și Placheta de Onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare” Suceava, instituție pe care a absolvit-o în 2014.
La Oxford tânărul a studiat informatică, disciplină la care s-a evidențiat încă din timpul gimnaziului și care i-a adus în palmares un număr însemnat de premii și medalii.
„Profilul ștefanistului dezirabil este și cel al fostului nostru elev Marcu Ștefan. Consiliul Profesoral i-a înmânat cea mai înaltă distincție a almei mater sucevene, în semn de prețuire pentru performanțele de excelență realizate și pentru contribuția la creșterea prestigiului instituției noastre”, asubliniat directorul colegiului sucevean, Dan Popescu.
Despre mințile sclipitoare ale României, acesta a mai punctat în cadrul festivității de deschidere a noului an școlar că ”trăim într-o țară a paradoxurilor”.
„Suntem pe primul loc în Europa în privința subfinanțării educației și a analfabetismului. În același timp avem de două ori mai mulți copii supradotați și competitivi decât media planetei”, a arătat Popescu.
Cât despre performanțele viitoare, acesta a mai subliniat că instituția va întâmpina centenarul României moderne cu rezultate „care să strălucească nu mai puțin ca cele care deja se înscriu în prestigioasa istorie a ethosului ștefanist”.
Al 157-lea an din istoria instituției
Clopoțelul a sunat simbolic și pentru elevii Colegiului „Ștefan cel Mare”, vestind cel de-al 157-lea an din istoria instituției.
Festivitatea consacrată deschiderii noului an școlar a reprezentat un bun prilej pentru conducerea instituției de a reitera performanțele bifate de ștefaniști în anul școlar precedent și nu numai.
Directorul unității a amintit că „am încheiat un an școlar care, poate și mai evident decât ultimii, este caracterizat de frumusețea recunoștinței efortului depus cu pasiune”. Acesta a arătat că la nivelul județului, elevii clasei a VIII-a au obținut cele mai bune rezultate la evaluarea națională, iar în cadrul examenului de bacalaureat promovabilitatea a fost de 100%, chiar din prima sesiune.
Totodată, tot în anul școlar precedent, elevii și profesorii colegiului au reușit 40 de calificări la olimpiadele naționale, unii dintre competitori calificându-se la trei sau chiar cinci finale, record național realizat de David Turtureanu.
Totodată, olimpicii Paul Rebenciuc și David Turtureanu vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Astronomie, Paul calificându-se și la Olimpiada Internațională de Astrofizică.
De asemenea, au fost evidențiate ultimele rezultate ale fetelor Coralei “Ciprian Porumbescu” (două medalii de argint la Grand Prix of Nations, Riga) și ale trupei de teatru “PI” (premiu la un festival de specialitate de la Timișoara).

Clopoțelul a sunat simbolic și pentru elevii Colegiului „Ștefan cel Mare”
Clopoțelul a sunat simbolic și pentru elevii Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Proaspăt absolvent al Universității Oxford, laureat cu Diploma și Placheta de onoare a Colegiului „Ștefan cel Mare”
Ștefan Marcu
Ștefan Marcu

Recomandări

Rezultate remarcabile pentru absolvenții Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”. 21 de medii de 10 la admiterea în academiile militare

Admitere la liceu 2026. Cele mai mari ultime medii au fost la „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” din municipiul Suceava

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiul special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade