La final de mandat

Primarul de Șcheia, Vasile Andriciuc, a fost suspendat din funcție de prefectul de Suceava

Primarul de Șcheia, Vasile Andriciuc, a fost, ieri, suspendat ”de drept” din funcție, de prefectul de Suceava, Constantin Harasim. Ordinul de suspendare a mandatului a fost emis de prefect după ce acesta a primit ordonanța procurorilor DNA – Secția de combatere a corupției, de instituire a măsurii controlului judiciar asupra primarului de Șcheia. ”Suspendarea mandatului va opera pe toată durata măsurii controlului judiciar dispusă de organele de urmărire penală – 60 de zile, și până la depunerea jurământului primarului nou ales”, se arată în ordinul semnat de prefect.
Controlul judiciar a fost dispus începând cu data de 27 mai 2016.
Atribuțiile primarului au fost delegate către viceprimarul Ilie Cojoc.
Măsura controlului judiciar și suspendarea mandatului de primar îi permit lui Vasile Andriciuc să candideze din nou la Primăria comunei Șcheia. În cazul în care duminică va fi ales și nu intervine nici o altă modificare în situația lui juridică, mandatul câștigat îi va fi validat, iar prefectul va trebui să emită un nou ordin de suspendare pentru restul perioadei de control judiciar în care Vasile Andriciuc are interdicție de a desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
Andriciuc este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și două infracțiuni de fals intelectual.
În dosar este inculpată și Luminița Rîșca, secretară a Primăriei comunei Șcheia, acuzată de DNA de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, două infracțiuni de fals intelectual, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la infracțiunea de luare de mită, dare de mită. Și ea este sub control judiciar.
Între obligațiile impuse prin această măsură dispusă de DNA figurează aceea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Recomandări

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar

Un fost inspector în Primăria Suceava, care se dădea activist de mediu, reținut după ce a înșelat un fermier

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă