Peste 4.500 de elevi de-a XII-a se pregătesc de simulări

Elevii de-a XII-a se pregătesc de simulări
Elevii de-a XII-a se pregătesc de simulări

După colegii lor mai mici din clasa a VIII-a, a venit rândul elevilor de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, să fie evaluați și să susțină simularea examenului de bacalaureat, programată în perioada 24-27 martie.
În județul Suceava, pentru susținerea probelor scrise sunt înscriși peste 4.500 de elevi (în clasa a XII-a zi și clasa a XIII-a fără frecvență și seral), evaluarea fiind organizată în fiecare liceu.
Testarea începe luni, 24 martie, cu proba la limba și literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) de pe 25 martie, proba la alegere a profilului și specializării – 26 martie și proba la limba și literatura maternă – 27 martie.
Rezultatele vor fi comunicate pe 18 aprilie.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, probele încep la ora 9:00, moment în care în fiecare sală vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Camerele de supraveghere audio-video vor fi funcționale în toate sălile din centrele de examen.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educației la simularea probelor Evaluării Naționale pentru clasele a VIII-a. Pentru evaluarea digitalizată se folosesc scanere distribuite și instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți.
Rezultatele vor fi comunicate pe 15 martie.
Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.
Rezultatele obținute de elevi la simularea națională sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Recomandări

Elevii cu media 10 la evaluarea națională și bacalaureat 2026 ar urma să primească stimulente financiare consistente

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiul special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania
Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade