Peste 200 de profesori din județul Gorj au protestat, nemulțumiți de salarizare

Peste 200 de profesori au protestat, joi, nemulțumiți de salariile din învățământ, aceștia solicitând respectarea hotărârilor judecătorești și acordarea sporului de solicitare neuropsihică pentru toți angajații din educație, transmite corespondentul MEDIAFAX.Participanții la protest s-au adunat, joi, la ora 13.00, în fața Prefecturii Gorj și au purtat pancarte cu mesaje precum „Nu cerșim!”, „Nu mai vrem promisiuni”, „Decontați naveta profesorilor”, „Respectați legile”.Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj (USLI), Constantin Huică, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că nemulțumirile s-au acumulat de-a lungul timpului și profesorii au decis să își ceară drepturile în stradă.„Nemulțumirile s-au acumulat în decursul timpului, nemulțumiri din cauza neajunsurilor cu care se confruntă sistemul de învățământ, în primul rând cadrele didactice și tot personalul din învățământ. În primul rând este dezbaterea cu proiectul de buget pentru anul 2019, nici în acest an nu se respectă legea pentru a avea 6% din produsul intern brut și toate acestea conduc la un cost standard per elev scăzut, ceea ce duce la subfinanțarea sistemului de învățământ, care atrage toate neajunsurile de aici. Mai mult, avem un acord încheiat în ședința solemnă a Guvernului, din data 1 decembrie, în care s-au angajat că vor respecta câteva doleanțe ale sindicatelor și aș începe în primul rând cu plata sentințelor judecătorești. Avem sporul de neuropsihic, care, conform legii 153, trebuia acordat tuturor cadrelor didactice, nu s-a acordat decât pentru profesorii de predare, personalul de conducere, personalul auxiliar nebeneficiind de astfel de sporuri”, a spus Huică.De asemenea, profesorii nu sunt de acord cu eliminarea orelor de Educație Fizică din planul cadru de la ciclul primar.„Mai nou, a apărut zilele acestea intenția ministrului Educației de a scoate din planul cadru predarea orelor de educație fizică de la clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, care ar duce în continuare la creșterea numărului de copii obezi din România. Conform datelor statistice, unul din patru copii este obez, iar această măsură ar conduce în continuare la această viață sedentară, la care sunt îndreptați copiii”, a mai spus Constantin Huică.În funcție de ultimele discuții de la Guvern și în funcție de bugetul Educației, toți liderii sindicatelor din învățământ se vor întâlni pentru a decide acțiunile care vor urma.

Recomandări

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare
Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa
Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului