Controale în trafic

Peste 200 de amenzi, în urma unei acțiuni de câteva ore a Poliției Rutiere

Serviciul Poliției Rutiere Suceava a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, în cursul zilei de vineri, o acțiune pe raza județului, pe principalele drumuri naționale (DN 2, DN 17, DN 2H, DN 29), pentru depistarea șoferilor care încalcă regimul legal de viteză și care fac depășiri neregulamentare.
În cele câteva ore ale acțiuni, au fost aplicate nu mai puțin de 204 sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.436 de lei, din care 126 pentru viteză.
Au fost reținute șapte permise de conducere și un certificat de înmatriculare retras.
Potrivit unui comunicat al poliției, printre șoferii sancționați se numără și un tânăr din comuna Marginea, Dorin S., în vârstă de 23 de ani, care a condus pe DN 2, în interiorul localității Dănila, cu viteza de 115 kilometri pe oră.
Un alt exemplu prezentat de poliție este cel al lui Mircea S., din comuna Boroaia, care a făcut o depășire neregulamentară pe DN 2, în zona de acțiune a indicatorului „Depășire interzisă”.

Recomandări

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte