Acțiunile de control cu efective sporite ale polițiștilor în diferite zone din județ au continuat, miercuri, cu o razie de trei ore pe zona Dolhasca – Liteni, având loc controale în trafic, dar și pe linie economică.
Pe linie rutieră, au fost efectuate controale cu radarele, dar și pentru depistarea conducătorilor auto băuți.
În cele trei ore ale raziei au fost aplicate 31 de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale, în cuantum de 14.000 de lei, fiind reținut un permis de conducere.
Alte 15 amenzi au fost date pentru alte abateri la regimul rutier, fiind ridicate și cinci certificate de înmatriculare.
Totodată, cu sprijinul Registrului Auto Român au fost verificate 15 autoturisme, fiind ridicate 4 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni ale autoturismelor.
În total, pe linie rutieră, au fost aplicate 46 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, și au fost ridicate 8 certificate de înmatriculare.
Pe linie economică au fost verificate 16 societăți comerciale, fiind aplicate 4 sancțiuni în valoare de 27.000 lei, conform OG 28/1999. Aici este vorba de obligația agenților economici de a utiliza aparatele de marcat fiscale, fiind ridicată și suma de 810 lei, nefiscalizată.
Alte 10 amenzi au fost aplicate în baza Legii 333/2003, privind paza și protecția obiectivelor.
La razie au participat 27 polițiști și 6 jandarmi.






