Percheziții la casele și firma unui bărbat cercetat în peste o sută de cazuri de înșelăciune și delapidare



Percheziții la casele și firma unui bărbat cercetat penal
Percheziții la casele și firma unui bărbat cercetat penal

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au pus în executare joi trei mandate de percheziție emise de Tribunalul Suceava în cadrul unui dosar penal, la imobilele amplasate în municipiul Suceava, str. Viitorului, locuință utilizată de suspectul Vlad Luchian, de 35 ani, din Zvoriștea, cât și la domiciliul suspectului și la sediul SC Elinger SRL, ambele amplasate însatul Dealu, comuna Zvoriștea.
Luchian este urmărit penal pentru comiterea infracțiunilor de „înșelăciune”, în formă continuată (21 acte materiale) și „spălarea banilor”, în formă continuată și se efectuează cercetări pentru infracțiunile de „evaziune fiscală”, în formă continuată (17 acte materiale) și „delapidare” în formă continuată (108 acte materiale).
Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada 14 iunie 2017 – 4 februarie 2019, Luchian, prezentându-se ca administrator al SC Elinger SRL, deși nu avea această calitate, a indus în eroare 21 de persoane și a încheiat contracte de prestări servicii, angajându-se că va executa piesele de mobilier comandate, deși nu dispunea de posibilitatea confecționării acestora, societatea neavând angajați. El a obținut astfel 332.100lei,păgubind mai multor persoane din diferite județe.
Pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, suspectul a promovat firma pe internet, unde a creat un site, cât și pe Facebook, unde se prezenta în mod ireal drept producător național de mobilier din PAL și MDF vopsit.
Totodată, s-a stabilit că în perioada 24 octombrie 2017 – 19 februarie 2019, în mod repetat, Luchianși-a însușit din contul firmei, prin retrageri zilnice și succesive de numerar, suma totală de 89.816,38lei și a depus sumele de bani în conturile personale, „scopul acțiunilor sale fiind ascunderea sau disimularea originii ilicite a acestor sume de bani, pe care ulterior, le-a utilizat pentru a efectua plăți către diverse persoane fizice și juridice”, se precizează în comunicatul poliției.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost ridicate, în vederea cercetărilor, un laptop, telefoane mobile și documente contabile utile soluționării cauzei.
De asemenea, după audierea suspectului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Suspectul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.



Recomandări

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise