Patru persoane rănite după o explozie într-un apartament din cartierul Burdujeni

Explozie bloc Burdujeni
Explozie bloc Burdujeni

Explozie într-un bloc de locuințe din cartierul Burdujeni. Patru persoane au fost rănite și au ajuns la spital, iar distrugerile provocate de explozie sunt extrem de importante.
Explozia a avut loc în jurul orei 4.00 dimineața și a afectat mai multe apartamente.
În urma deflagrației patru persoane au suferit răni și au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Un bărbat în vârstă de 60 de ani este în stare gravă și în afara mai multor traumatisme are și arsuri pe 80% din suprafața corpului.
Toți locatarii din blocul unde a avut loc explozia au fost evacuați ori s-au autoevacuat, astfel încât pericolul a dispărut pentru moment.
Deflagrația a afectat două scări de bloc, iar suflul a aruncat bucăți de material în exterior.
Cel puțin zece autovehicule care erau parcate în apropierea blocului au fost avariate, dar situația încă este în curs de evaluare.
La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale de stingere, modulul de descarcerare, dar și mai multe ambulanțe.
Deocamdată, nu s-a stabilit ce a provocat explozia, dar specialiștii ISU Suceava sunt la fața locului și cercetează situația.
Prezent la locul evenimentului, prefectul Alexandru Moldovan a declarat: „Cele 30 de persoane evacuate din cele două scări de bloc afectate au fost preluate deocamdată de rude și vecini, dar dacă va fi nevoie pot fi puse la dispoziție 10 locuințe ANL în care să se mute. La ora 10.00 are loc o întrunire a Comitetului Local pentru Situații de Urgență și se va decide și ce ajutoare vor fi oferite familiilor afectate, din partea administrației locale.
Specialiștii de la Inspecția în Construcții vor evalua în această dimineață dacă a fost afectata structura de rezistenta a blocului, dar chiar aceasta nu a avut de suferit oamenii nu se pot întoarce nici în apartamentele din scara mai puțin afectata de explozie deoarece a fost sistată furnizarea utilităților”.

Explozie bloc Burdujeni
Explozie bloc Burdujeni

Recomandări

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Doi soți, ajunși ca turiști la Suceava, s-au „cazat” într-o mașină, în care au intrat prin portbagaj

Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci
Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Un sucevean care conducea un autotren cu 700 de butelii, rănit într-un grav accident de pe E 85, la Săbăoani – Neamț