Aprobare obținută

Pacienții cu gripă nouă nu vor mai fi tratați la Iași, ci la Suceava

Tratamentul bolnavilor confirmați cu virusul AN1H1 se va realiza la Spitalul Județean de Urgență Suceava, a anunțat ieri după-amiază conducerea acestei unități sanitare, prin vocea directorului medical dr. Doina Ganea Motan.
Pacienții vor urma terapia în compartimentul special amenajat din cadrul secției de Boli Infecțioase și nu vor mai fi trimiși la Iași, așa cum se întâmpla până acum, a spus medicul, explicând că Spitalul Suceava urmează să primească de la Iași medicația antivirală necesară, respectiv medicamentul Tamiflu.
Potrivit dr. Motan, în ultimele 24 de ore, în secția de Boli Infecțioase s-au prezentat pentru consultații 85 de persoane, din care 19 au fost diagnosticate clinic cu gripă și 17 au fost internate. La persoanele internate s-au recoltat probe virusologice care au fost trimise la Clinica de Boli Infecțioase Iași, pentru a se stabili despre ce fel de gripă e vorba. Toate cazurile diagnosticate până în prezent au fost cu evoluție ușoară – moderată.
Tratarea pacienților pe plan local va mai reduce din costuri
Directorul medical al Spitalului Suceava a mai informat că în secția de Pediatrie au fost internați zece copii cu vârste cuprinse între două luni și 15 ani, la care s-a infirmat diagnosticul de gripă, aceștia primind diagnostice de pneumonie interstițială, laringită acută sau infecții acute de căi respiratorii superioare.
Luni, în conferință de presă, directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiței, a anunțat că intenționează să solicite Comitetului Central de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Ministerului Sănătății ca tratamentul bolnavilor din județ confirmați cu virusul A N1H1 să se realizeze pe plan local, și nu la Iași, așa cum cere protocolul.
“Am mai reduce din cheltuieli, mai ales că Spitalul din Suceava poate susține aceste tratamente. Acum sunt puține cazuri, iar cei de la Iași fac față, dar când numărul de îmbolnăviri va crește, va fi foarte greu”, a declarat șeful DSP.

Recomandări

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Pacientele cu AVC transferate de Paști cu elicopterul la Suceava se recuperează bine: sunt cooperante și și-au recăpătat mobilitatea

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță