Bețe în roate

Oprirea apei calde, întârziată pe termen nelimitat



Sucevenii riscă să nu beneficieze de apă caldă nici măcar după începerea anului școlar, cum se spera până acum.
Oprirea furnizării apei calde în municipiul Suceava, pentru executarea unor lucrări de modernizare a magistralelor de transport, a fost din nou amânată, după ce un grup de firme ieșene a contestat licitația care a avut loc recent.
Astfel, în loc ca lucrările să înceapă de luni, 29 iunie, cum au fost programate după desemnarea câștigătorului licitației – Energomontaj București, asociată cu Aquaterm SRL Botoșani, Florconstruct Suceava și Hidroterm SA Suceava, acestea vor putea fi demarate abia după soluționarea contestației depuse.
Cei care au blocat începerea lucrărilor de înlocuire a magistralelor de termoficare pe o distanță de 5,3 kilometri sunt reprezentanții firmelor SC Incom SA Iași și SC Conest Sa Iași, care au depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
“Firmele respective au fost descalificate pentru că din documentația depusă a rezultat că nu au mai efectuat lucrări asemănătoare, ceea ce era o condiție necesară. Am încredere că licitația a fost corectă, la fel ca toate celelalte licitații care au mai fost contestate și la care s-a dovedit că nu au fost probleme”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Chiar și în condițiile în care contestația ar fi rezolvată în următoarele două săptămâni, iar licitația ar fi considerată perfect valabilă, sucevenii vor trebui să aștepte reluarea furnizării apei calde abia după 30 septembrie.
Dacă decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor va fi favorabilă firmelor ieșene, întreaga procedură de licitație ar trebui reluată, încât lucrarea ar fi imposibil de realizat anul acesta.



Recomandări

Furnizarea apei potabile va fi oprită luni în opt localități, pentru racordarea campusului universitar Moara

Furnizarea apei potabile va fi oprită luni în opt localități, pentru racordarea campusului universitar Moara
Furnizarea apei potabile va fi oprită luni în opt localități, pentru racordarea campusului universitar Moara

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR
Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR