Proiecte realizabile

Obiectivele lui Cezar Cioată pentru valea Bistriței

Cezar Cioată, candidat pentru un post de consilier județean din partea PP-DD
Cezar Cioată, candidat pentru un post de consilier județean din partea PP-DD

Cezar Cioată, candidat pentru un post de consilier județean din partea PP-DD, are mai multe obiective pe care le consideră prioritare pentru valea Bistriței. Originar din Broșteni, Cezar Cioată este de părere că zona are un potențial de dezvoltare extrem de ridicat, dar care, din păcate, nu a fost exploatat așa cum se cuvine.
Prima condiție pentru ca zona să crească ar fi aceea de a reface căile rutiere. Una dintre prioritățile pe care candidatul din partea PP-DD o va avea în calitate de consilier județean este aceea de a se zbate pentru asfaltarea drumului național 17B, care face legătura între Vatra Dornei și Poiana Largului. Pe aceeași linie se înscrie și refacerea drumului județean dintre Holda și Tarnița, dar și pietruirea într-o primă fază a drumului comunal spre Neagra, pe o distanță de minim 12 km.
Prin realizarea acestor obiective se poate trece și la planul doi, respectiv dezvoltarea turismului, într-o zonă care oferă condiții extraordinare.
„O altă idee pentru care voi milita este aceea de încurajare a micilor întreprinzători din bazinul Dornelor, prin deschiderea piețelor de pe piața externă”, a arătat Cezar Cioată.
Planurile pentru Broșteni
În privința orașului Broșteni, Cezar Cioată crede că trebuie realizate foarte multe lucruri. În primul rând ar fi vorba de reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, dar și modernizarea stației de captare a apei și a sistemului de distribuție. O altă prioritate ar fi modernizarea centrului orașului Broșteni și refacerea rețelei stradale din colonie.
Un alt obiectiv al candidatului PP-DD pentru un loc în Consiliul Județean Suceava este acela de atragere de fonduri necesare construcției unei noi primării la Broșteni, în locul celei existente, care are o vechime de peste 200 de ani.
„Vreau ca la Broșteni să se construiască o primărie care să respecte standardele actuale, iar angajații și contribuabilii să aibă parte de condiții civilizate”, a declarat Cezar Cioată.
Acesta a mai adăugat că se va zbate și pentru înființarea unei străzi pietonale în fața școlii generale și a casei de cultură, precum și pentru achiziționarea unei gunoiere prin care să fie eliminate focarele de infecție existente acum.

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Consiliul Județean Suceava alocă peste 4,4 milioane de lei pentru urgențe, localități calamitate și cazuri sociale

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa