Pasager violent

Nu i-a lăsat pe polițiști să verifice un șofer

Un tânăr dintr-o comună botoșăneană s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să-i împiedice pe polițiștii de la Circulație să controleze un șofer tras pe dreapta.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:30, pe strada „Calea Unirii”, din municipiul Suceava, un echipaj al Poliției Rutiere a oprit în trafic un autoturism marca „VW Golf”, la volanul căruia se afla Petru M., în vârstă de 26 de ani, din municipiul Suceava. Șoferul mirosea puternic a alcool, astfel încât oamenii legii i-au cerut să sufle în alcooltest.
Polițiștii, însă, nu au reușit să-l determine pe respectivul conducător auto să-i fie testată alcoolemia, întrucât un alt tânăr, pasager în autoturismul Volkswagen, Constantin P., în vârstă de 32 de ani, din comuna Lozna, a intervenit în discuție și s-a opus ca prietenul său să sufle în alcooltest. Cum respectivul individ nu a putut fi calmat cu vorba bună, polițiștii s-au văzut nevoiți să-l încătușeze.
„În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal, conducătorului auto pentru refuz de recoltare a probelor biologice, iar pasagerului pentru împiedicarea sub orice formă a organelor de poliție de a-și îndeplini obligațiile de serviciu”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Un tată care mergea cu viteză mare a provocat un accident violent cu mașina în care se aflau soția și cei trei copii

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital