Cantina de Ajutor Social

Masă îmbelșugată de Paște pentru săracii Sucevei

Masă îmbelșugată de Paște pentru săracii Sucevei
Masă îmbelșugată de Paște pentru săracii Sucevei

Cei mai săraci dintre suceveni, asistații social, care beneficiază zi de zi de mâncare de la Cantina de Ajutor Social, vor avea parte de sărbători îmbelșugate și o masă de Paște cu de toate.
În cursul zilei de ieri, aceștia au primit pachete cu alimente de bază, dulciuri, dar și porții generoase de carne și preparate din carne, care să le asigure o masă consistentă pe toată perioada sărbătorilor de Paști.
Pachetul de Paște al unui asistat social conține un pui întreg, 1 kg de pulpă de porc, 1 kg carne tocată de porc, un pachet de piept de pasăre, 500 de grame salam de vară (un baton), parizer afumat 500 grame, un pachet de unt – 200 grame, un litru de ulei, un kg de zahăr, 1 kg orez, 15 ouă, o pască cu brânză de vaci, un cozonac cu nucă, o caserolă cu prăjituri – 300 grame, precum și patru pâini.
Șefa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, a precizat că anul acesta, aproximativ 300 de persoane, cu 100 mai puține decât în anii anteriori, au beneficiat de alimente pentru perioada de Paște, fiind înscrise la Cantina de Ajutor Social. Norma zilnică de hrană asigurată de primărie este de 12 lei pe zi, de persoană, din cadrul unei familii putând fi înregistrați mai mulți beneficiari.
Pentru că până la jumătatea săptămânii viitoare nu le va mai fi asigurată zilnic masa caldă, acestora le-au fost pregătite pachete cu alimente, care să le asigure hrana pentru perioada 13 – 18 aprilie.
Săracii Sucevei vor primi din nou mâncare caldă de la Cantină de miercurea viitoare.

Recomandări

Campania „Ne pasă! Vă suntem alături!” a tinerilor ATOS a continuat în forță de Sărbătorile Sfintelor Paști!

Peste 1.600 de pachete alimentare oferite familiilor și persoanelor vulnerabile, sub coordonarea Asociației Institutul Bucovina

Mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, sprijin esențial în campania „DAR spre Înviere”