Marcel Ciolacu susține dezvoltarea zonelor metropolitane prin investiții în sănătate, educație și economie

Dezvoltarea zonelor metropolitane reprezintă o prioritate în viziunea lui Marcel Ciolacu, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la alegerile prezidențiale. În cadrul Programului Național de Dezvoltare Metropolitană, sunt incluse măsuri concrete pentru sănătate, educație, cultură și economie, având scopul de a crea comunități moderne și bine conectate.
Infrastructura de sănătate: centre medicale comunitare
Marcel Ciolacu propune construirea unor centre medicale metropolitane dedicate profilaxiei și educației medicale comunitare, menite să reducă presiunea asupra serviciilor de urgență.
„Aceste centre vor oferi servicii de medicină de familie, centre de zi, recoltare de analize și consultații de specialitate, cu frecvență săptămânală sau lunară”, a explicat candidatul PSD. Prin acest model, comunitățile locale vor beneficia de acces mai ușor la servicii medicale esențiale.
Educație: program prelungit și accesibilitate crescută
În domeniul educației, Marcel Ciolacu propune extinderea programelor after-school și prelungirea timpului petrecut în creșe, grădinițe, școli primare și gimnaziale. Aceste inițiative urmăresc să sprijine familiile și să asigure creșterea și dezvoltarea copiilor într-un mediu comunitar sigur și educativ.
Centre culturale multifuncționale
O altă componentă a proiectului se referă la dezvoltarea infrastructurii culturale prin crearea unor centre culturale multifuncționale. Acestea vor găzdui activități educative, comunitare și recreative, completând serviciile publice și școlare din zona metropolitană.
„Centrele culturale vor include biblioteci digitale, laboratoare tehnice și vocaționale, zone de expoziții, săli de conferințe și alte facilități pentru activități comunitare și educative”, a subliniat Marcel Ciolacu.
Huburi economice și regenerare urbană
În plan economic, candidatul PSD propune crearea unor Huburi de Regenerare Urbană, care să includă:

  • Module administrative: birouri și servicii de suport.
  • Spații de lucru partajate (shared space): birouri multifuncționale pentru diverse activități.
  • Zone de producție: terenuri puse la dispoziția investitorilor pentru construirea halelor de producție.
  • Module logistice: depozite pentru mărfuri.
  • Centre de cercetare universitară: spații dedicate masteranzilor și doctoranzilor pentru proiecte de cercetare, în proximitatea zonelor de producție.

„Aceste huburi vor stimula economia locală, atragând investitori și facilitând colaborarea dintre mediul academic și cel de afaceri,” a explicat Marcel Ciolacu.
Un proiect de țară modern și sustenabil
Prin aceste măsuri, Marcel Ciolacu își propune să transforme zonele metropolitane în poli de dezvoltare economică, socială și culturală, contribuind la creșterea calității vieții și la modernizarea României. „Programul Național de Dezvoltare Metropolitană este parte dintr-un proiect mai amplu care vizează crearea unor comunități puternice, conectate și bine adaptate la cerințele viitorului,” a concluzionat candidatul PSD.
CMF 31240010

Recomandări

Lucian Harșovschi: „Administrația înseamnă şi proiecte mari, nu doar investiții susținute din taxe și impozite majorate”

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: O piață de capital puternică este un indicator al maturității unei economii și una dintre marile sale surse de încredere, finanțare și dezvoltare pe termen lung.

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Investiții de peste 72 de milioane de euro în educație, mobilitate urbană, eficiență energetică, spații verzi și turism în municipiul Suceava

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”