Opinie

Ioan Stan: PSD nu va susține creșterea cu 30% a salariilor și a pensiilor speciale pentru magistrați



Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat că social-democrații consideră ca inoportună și nu vor susține inițiativa ministrului Justiției prin care se dorește creșterea cu 30% atât a salariilor, cât și a pensiilor speciale ale magistraților, în condițiile în care majoritatea copleșitoare a pensionarilor au beneficiat de o majorare de numai 10%, la începutul acestui an. „Printre altele, trebuie să ținem cont că populația, cu venituri mult mai mici decât ale magistraților, este afectată serios de majorarea generală a prețurilor, cauzată de scumpirea brutală a electricității, gazelor și combustibililor”, a spus Ioan Stan.
Ioan Stan a arătat că PSD consideră că PNL este dator să explice românilor dublul său limbaj, în sensul că în timp ce președintele PNL, Florin Cîțu, clamează anularea pensiilor speciale, ministrul Justiției, susținut de același partid, nu doar că le menține, dar le și crește. „Asta în ciuda faptului că însuși guvernul condus de premierul PNL Nicolae Ciucă a adoptat, prin ordonanță de urgență, înghețarea tuturor pensiilor speciale pentru anul 2022”, a afirmat liderul PSD Suceava. El consideră că în acest context este cu atât mai surprinzătoarea decizia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, care printr-un ordin de ministru, propune majorarea cu 30% a valorii sectoriale de referință pentru calculul salariilor magistraților, ceea ce conduce și la creștere puternică a pensiilor speciale ale acestora.
Ioan Stan a explicat că potrivit legii, „pensia de serviciu este de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate ale unui judecător sau procuror în funcție”. Iar o creștere din luna februarie cu 30% a valorii sectoriale de referință de la 465 de lei (în prezent) la 605 lei, determină o majorare proporțională și a pensiilor speciale.
„Subliniem că PSD a fost mereu preocupat de drepturile magistraților și a luptat întotdeauna pentru apărarea libertății acestora în fața unor abuzuri grosolane. În același timp, însă, PSD înțelege să respecte și să aplice strict programul pentru care a intrat la guvernare”, a declarat Ioan Stan. El a amintit că acest program, votat de Parlament, nu prevede, indiferent de justificările conjuncturale ale ministrului Justiției, o asemenea creștere a pensiilor speciale.



Recomandări

Ioan Stan: România a înregistrat un succes de excepție prin alegerea ES Anda Filip ca Secretar General al Uniunii Interparlamentare

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a condus delegația României la Uniunea Interparlamentară
Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a condus delegația României la Uniunea Interparlamentară

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”