Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a susținut o declarație politică în Senat în care a criticat dur intenția Guvernului condus de Ilie Bolojan de „a înstrăina” cele mai valoroase companii ale României, în condițiile în care alte țări europene își consolidează companiile strategice.
Ioan Stan s-a declarat „cu adevărat surprins” de lipsa de considerație cu care social-democrații sunt tratați de premierul Ilie Bolojan și de „aparatul său de executanți la ordin”. „Chiar au putut crede că un partid ca al nostru poate fi manipulat cu fraze lacrimogene despre pierderi insuportabile în ideea acceptării de pseudosoluții de consolidare financiară a bugetului României? Dacă așa au crezut, îi invit să-și reconsidere urgent poziția și să-și amintească un fapt incontestabil. Guvernul trebuie să fie al României, să-i slujească pe români și nu alte interese. Cum să calificăm aceste intenții într-un climat geopolitic în care alte țări europene precum Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, Polonia sau Cehia își consolidează companiile din sectoarele strategice?”, a transmis Stan, care a adăugat că actualul Guvern Bolojan intenționează să vândă exact ce ar trebui să păstreze. În același timp, senatorul PSD de Suceava a întrebat în virtutea cărui mandat se pregătește înstrăinarea celor mai valoroase companii ale României, respectiv Hidroelectrica, Romgaz, CEC Bank, Poșta Română, Portul Constanța sau Aeroporturi București.
Ioan Stan a atras atenția și asupra modului în care s-au pregătit aceste manevre care pot duce, în opinia PSD, la pierderea unei părți însemnate a suveranității economice a României. Stan susține că aceste pregătiri s-ar fi făcut în secret, fără un mandat democratic și fără consultarea partenerilor din coaliția de guvernare. „Este evident că această strategie a fost pregătită din timp prin măsuri economice care au afectat populația. A fost accentuată starea de panică economică și populația a sărăcit. Și se cere cetățenilor să vândă acțiuni la cele mai profitabile societăți unde statul este acționar. Cum putem califica încercarea de a justifica aceste intenții prin aceea că ar fi impuse prin PNRR altfel decât drept dezinformare publică? Nu există vreo obligație a României de a vinde, în plină criză energetică și financiară, companii precum Romgaz, Salrom, Romarm, CEC Bank, Portul Constanța sau Compania de Aeroporturi București”, a afirmat Ioan Stan.
El a declarat că PSD susține nevoia de restructurare a unor companii de stat, dar se opune categoric vânzării lor, mai ales în situația în care acestea realizează profituri și au rol strategic pentru economia națională. „Si nu cred că trebuie să omit o precizare făcută de un fost ministru al Finanțelor privind jalonul 443 din PNRR. Aici se precizează că România trebuie să listeze la bursă sau să restructureze minimum trei companii de stat până la 30 iunie 2026. Cum va face Guvernul acest lucru când pentru a lista o companie îți trebuie minimum nouă luni și ca să restructurezi o companie îți ia între unul și doi ani? Și câți bani se pierd din nerealizarea acestui jalon? Nu cumva vreo două miliarde de euro?”, a precizat senatorul PSD de Suceava, care a subliniat faptul că social-democrații resping în mod categoric aceste „măsuri antiromânești”.




