Umanitar

În sprijinul persoanelor nevoiașe

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Fundația „Solidaritate și Speranță” continuă și în acest an campania „2% – un dar mic ajuta mult’”! Potrivit legii 571 din 2003, contribuabilii-persoane fizice au posibilitatea să direcționeze 2% din impozitul pe venit către o organizație neguvernamentală. În ceea ce privește Fundația Solidaritate și Speranță, sumele atrase prin prevederea 2% vor fi utilizate în scopul oferirii de servicii social – filantropice, educaționale și medicale pentru diferite categorii de persoane defavorizate. Amănunte despre această campanie a oferit Bogdan Butuc, coordonator de programe în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță: „Campania 2% – un dar mic ajută mult este realizată de Fundația Solidaritate și Speranță a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu înaltă binecuvântare a IPS Mitropolit Daniel, și realizăm această campanie din dorința de a fi alături de persoanele în nevoie, pentru a asigura continuitatea proiectelor social-filantropice realizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. 2% nu reprezintă un cost suplimentar pentru contribuabili, ci un procent care este redirecționat de către Stat prin impozitul reținut de la contribuabili. De aceea, fiecare persoana care donează acest 2% din impozit nu i se diminuează veniturile pe care le încasează. Toate proiectele realizate de Fundația ’Solidaritate și Speranță’ sunt realizare cu binecuvântarea IPS Mitropolit Daniel și au ca scop îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele nevoiașe”. Cei care vor să doneze 2% din impozitul pe venit Fundației ’Solidaritate și Speranță’ trebuie să completeze formularele speciale pentru veniturile puse la dispoziție de către Administrația Fiscală și să înscrie datele de identificare fiscală ale Fundației. Menționăm ca termenul limită de depunere a fiselor este 15 mai 2006.

Recomandări

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava
„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

„Educație pentru Prevenție Medicală în Mediul Rural” – Proiect „Caravana cu medici” în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Președintele CJ Suceava anunță lucrări de consolidare pe „Drumul Lirei” din comuna Ciprian Porumbescu, ce va fi redeschis după opt ani

Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu
Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu