”Hidratare” rapidă

Hoț prins după ce a furat două sticle de whisky, pe care le-a ”ras” în magazin

Polițiștii au fost sesizați, sâmbătă, de agenții de pază de la Auchan, cu privire la faptul că un bărbat a consumat două sticle de whisky în interiorul magazinului și a distrus carcasa unui card de memorie, după care a trecut de casa de marcat fără a plătit nici un bun. Sesizarea a fost făcută în jurul orei 13.00 iar la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției municipiului Suceava.
Polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, care, a rezultat din cercetări și imagini video, consumase cele două sticle de băutură în interior. S-a mai constatat că acesta a distrus carcasa unui card de memorie, în valoare de 100 de lei și a sustras un card de memorie, în valoare de aproximativ 33 de lei, acesta din urmă fiind găsit în buzunarul pantalonului.
Bărbatul a fost dus la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde a fost audiat și i s-a adus la cunoștință că se va alege cu dosar penal pentru furt.
Reprezentanții magazinului au declarat că unitatea se va constitui parte civilă în cadrul dosarului penal, pentru un prejudiciu calculat de aproape 200 de lei.

Recomandări

Prins de polițiști în timp ce consuma băuturi alcoolice în centrul orașului, un bărbat l-a amenințat cu moartea pe omul legii

Polițiștii au împărțit amenzi după ce un chefliu a sunat la 112 și a reclamat că partenerul de pahar a plecat cu 10 lei