Inițiativă

Hi-Q concertează pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități

Trupa Hi-Q va susține, astăzi, la București, un concert în cadrul evenimentului „Campioni prin grija noastră”, acesta făcând parte dintr-o campanie de informare și sensibilizare privind problemele copiilor și adulților cu dizabilități.
Potrivit organizatorilor, evenimentul organizat de Fundația Motivation cu sprijinul UNICEF România, încearcă să demonstreze că toate persoanele cu dizabilități își pot împlini speranțele.
„Am fost surprinși să descoperim cât talent și voință putem găsi la acești copii speciali, care ne-au oferit o adevărată lecție de viață. Trupa Hi-Q a răspuns pozitiv și în trecut unor astfel de acțiuni și cu siguranță nu va fi ultima implicare de acest gen pe care o vom avea”, a declarat Florin Grozea, membru al formației.
Alte două evenimente din campania „Campioni prin grija noastră” au avut loc la Roman și Bacău.
Obiectivele principale ale campaniei sunt atragerea atenției asupra abilităților copiilor cu nevoi speciale și influențarea pozitivă a atitudinilor publicului în ceea ce-i privește, dar și creșterea implicării autorităților în campaniile de sensibilizare și de educare.
Această campanie, alături de alte inițiative, este o componentă a proiectului Promovarea drepturilor copiilor cu dizabilități, sprijinit financiar de UNICEF.
Membrii trupei Hi-Q au mai participat la acest gen de colaborări, trupa susținând și campaniile educaționale anti-SIDA „Alege-ți plăcerea”, campanie națională desfășurată în 2003 în zece orașe din România, și „Deschide ochii, deschide inima”, o serie de concerte și întâlniri cu liceeni.

Recomandări

Concurs de kendama, ateliere creative, concerte și filme pentru întreaga familie, la EduFortress Childhood Festival, la Iulius Mall

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER