Pompieri în misiune

Gospodărie distrusă de flăcări, de la un scurtcircuit

O gospodărie din comuna Forăști a fost distrusă de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit din cauza unui scurtcircuit.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor sâmbătă, în jurul orei 13:45, la fața locului fiind trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și 11 subofițeri din cadrul Detașamentului Fălticeni.
În sprijinul pompierilor militari au intervenit și membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei Forăști.
La sosirea echipajelor de intervenție, erau cuprinse de flăcări acoperișurile bucătăriei de vară și al adăpostului de animale, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Pompierii au reușit să stingă flăcările în aproximativ o oră, în incendiu arzând aproximativ două tone de furaje.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava a alocat un sprijin financiar de peste 700.000 de lei pentru 65 de persoane aflate în situații dificile

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel
Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel