Control poliție

Gaterist amendat cu 10.000 de lei și material lemnos confiscat, de aproape 30.000 de lei

Administratorul a două firme care au ca obiect de activitate prelucrarea și comercializarea materialului lemnos a fost amendat cu 10.000 de lei și a rămas fără marfă în valoare de aproape 30.000 de lei, în urma unui control al Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava.
Administratorul cu pricina, Constantin M., în vârstă de 42 de ani, din comuna Baia, le-a spus organelor de control că a pierdut actele silvice și financiar contabile ale celor două societăți ale sale, firme prin intermediul cărora în perioada 2010-2011 s-au efectuat livrări de material lemnos către zece agenți economici din județul Suceava.
În total, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, cantitatea livrată este de aproape 11.000 de metri cubi de cherestea rășinoase, precum și aproximativ 890 de metri cubi lemn rotund rășinoase.
Autoritățile au găsit nereguli în mai multe avize de însoțire ridicate, din care nu rezulta proveniența legală a lemnului, motiv pentru care Constantin M. a primit amenda de 10.000 de lei și i-a fost confiscată și cantitatea de aproape 150 metri cubi lemn rotund rășinoase.

Recomandări

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Un sucevean care transporta cherestea fără acte a fost lăsat și fără materialul lemnos, dar și fără autoutilitară

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos