Pensiunea „Codrii Bucovinei”, pusă sub sechestru în dosarul patronului Luchian, acuzat de trafic cu material lemnos

Pensiunea „Codrii Bucovinei”, pusă sub sechestru
Pensiunea „Codrii Bucovinei”, pusă sub sechestru

Proprietarul pensiunii „Codrii Bucovinei”, din Molid, Vasile Luchian, este încolțit tot mai mult de polițiști și de procurori, în dosarul în care este acuzat de trafic cu material lemnos la nivel înalt.

După ce recent procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a extins numărul infracțiunilor care i se impută lui Vasile Luchian, dar și angajatului acestuia, mâna sa dreaptă, Petrică Cosar, mai nou, în data de 12 iunie, la propunerea polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier – Serviciul de Ordine Publică, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor imobile, inclusiv cea având destinația de pensiune și restaurant, respectiv Codrii Bucovinei de la Molid – Vama.

Anchetatorii au mai pus sechestru pe 4 terenuri intravilane, toate proprietatea aceluiași Luchian, cât și asupra unui imobil format din sediu administrativ, hale și terenuri, toate situate în orașul Frasin, proprietatea societății Trans Luky SRL, a aceluiași Luchian.

De asemenea, s-a luat măsura asiguratorie a sechestrului și asupra unui număr de trei autoutilitare, două remorci și o semiremorcă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 1 ianuarie – 24 februarie 2026, firma SC Trans Luky SRL Molid, administrată de Vasile Luchian, a manevrat fără documente specifice de transport și proveniență aproximativ 1.700 de metri cubi de lemn rotund în valoare aproximativă de 180.000 de euro, cantitate de material lemnos transportată fără documente justificative.

În depozitul societății a fost identificată o cantitate de 2.500 mc material lemnos pentru care nu existau documente, marfă estimată la aproximativ 100.000 de euro.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru anterior pe două autoutilitare evaluate la suma de 80.000 de euro, două remorci destinate pentru transportul buștenilor, evaluate la suma de 25.000 de euro, precum și pe un ansamblu compus din cap tractor și semiremorcă, evaluate la aproximativ 100.000 de euro.

Cu prilejul extinderii urmăririi penale, procurorii au mai decis prelungirea controlului judiciar față de Vasile Luchian și Petrică Cosar pentru încă 60 de zile.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, anchetatorii, respectiv lucrătorii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au studiat zile întregi imaginile stocate pe mai multe sisteme de supraveghere de la diferite instituții.

Vasile Luchian este deja trimis în judecată într-un dosar similar, care se judecă la instanța din Câmpulung Moldovenesc.

Omul de afaceri se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință judecătorească definitivă.

Recomandări

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Omul de afaceri Vasile Luchian și angajatul său, puși în libertate de judecători, fără măsuri restrictive

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei” din Molid, depistat în trafic cu un transport ilegal de 50 mc de cherestea