Fotbal

Fălticenenii vizează un nou succes în Cupa României

Șomuz a eliminat în turul precedent al Cupei României pe Bucovina Rădăuți. Foto Codrin Anton (FotoSport)
Șomuz a eliminat în turul precedent al Cupei României pe Bucovina Rădăuți. Foto Codrin Anton (FotoSport)

La mijlocul acestei săptămâni se vor juca meciurile din Turul al III-lea al Cupei României. Județul Suceava are o singură reprezentantă în această fază a competiției, este vorba de Șomuz Fălticeni, care se va lupta cu o altă grupare de Liga a III-a, Dante Botoșani, pentru accederea în turul următor. Calificarea se va juca într-un meci eliminatoriu, miercuri, 25 august, de la ora 17.30, pe Stadionul „Constantin Jamaischi”. Gruparea fălticeneană, prin vocea directorului sportiv Iulian Darabă, a anunțat că va aborda cu maximă seriozitate această partidă, intenția celor de la Șomuz fiind aceea de a avea un parcurs cât mai lung în Cupa României, astfel încât să poată aduce o echipă cu nume pe Stadionul „Constantin Jamaischi”.
Trupa antrenată de Iulian Ionesi s-a calificat în Turul al III-lea al Cupei României după ce a eliminat formațiile Juniorul Suceava (scor 3-2) și Bucovina Rădăuți (scor 3-0). De partea cealaltă, Dante a trecut în turul precedent de Foresta (scor 3-1).
Turul al IV-lea al Cupei României, ultimul înainte de intrarea în competiție a echipelor de Liga I, este programat pe 8 septembrie.

Recomandări

Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română

Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română
Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica