Oficial

Emil Constantinescu, invitat de prefect în Suceava, în calitate de fost președinte

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a transmis, ieri, o invitație oficială fostului președinte Emil Constantinescu de a vizita Bucovina și a avea o întâlnire unde să discute problemele actuale ale județului Suceava.
Onofrei a spus, într-o conferință de presă, că a constatat că refuzul său de a-l primi pe fostul șef al statului în calitate de lider al unui partid politic a fost greșit înțeles și că pentru a dovedi întreaga sa disponibilitate pentru o întâlnire cu acesta i-a transmis o invitație oficială.
„Eu am refuzat, atunci, să mă întâlnesc cu un șef de partid politic, pentru că solicitarea privind o astfel de întrevedere a fost făcută de liderul local al Acțiunii Populare. Din păcate, demersul meu a fost greșit înțeles, ca o atitudine ostilă față de un fost șef al statului, ceea ce este cu totul fals”, a spus Onofrei.
El a precizat că a evitat să se întâlnească cu fostul șef al statului în calitate de lider politic pentru că un astfel de gest ar fi putut duce la interpretarea că prefectul se implică în viața politică.
Prefectul a mai spus că i-a trimis o invitație lui Emil Constantinescu, în calitate de fost șef al statului, să viziteze Bucovina în a doua jumătate a lunii august.
Emil Constantinescu s-a aflat, în a doua jumătate a lunii iunie, la Suceava, unde a lansat proiectul „Generația europeană XXI”, dar nu a fost primit de nici o oficialitate locală sau județeană.
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat, ulterior, că fostul președinte a solicitat o întrevedere la sediul Prefecturii, dar că el a evitat să-l primească pentru că nu dorea implicarea Instituției Prefectului în politică.

Recomandări

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan