Elevii se reîntorc la cursuri doar pentru trei zile, după care au parte de minivacanța de 1 Mai

După 10 zile de vacanță, cei peste 110.000 de preșcolari și elevi suceveni revin la cursuri de luni, 28 aprilie, în ultimul modul din acest an școlar, cel de-al cincilea.
Nu vor poposi multe zile în bănci, și asta pentru că, după doar trei zile de școală sau grădiniță, îi așteaptă alte patru zile de repaus.
Elevii și profesorii vor fi liberi joi, de 1 Mai, dar și vineri, 2 mai, după ce Guvernul a stabilit ca ultima zi din săptămână să fie liberă pentru lucrătorii din sistemul bugetar. Astfel, pe 1, 2, 3 (sâmbătă) și 4 (duminică) mai, elevii vor avea liber, urmând să revină la cursuri pe 5 mai, luni.
Ultimul modul din acest an se desfășoară între 28 aprilie și 20 iunie, vineri, după care urmează vacanța de vară.
Anul școlar 2024-2025 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Recomandări

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava