Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia

Evenimentul Impreuna colindam
Evenimentul Impreuna colindam

Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava a organizat prima ediție a evenimentului „Împreună colindăm” dedicat sărbătorilor de iarnă, care a cuprins în programul său cântece tradiționale, colinde, alături de prezentări despre semnificația Nașterii Domnului, despre tradițiile și obiceiurile Crăciunului.
Oaspeți au fost elevi de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Grănicești, Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia, Grupul Vocal „Arcașii Bucovinei” de la Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama (dirijor prof. Bogdan Faraon), instituții cu care colegiul sucevean colaborează și are parteneriate de mai multă vreme.
Elevii au pregătit un program de colinde, iar la final au fost recompensați cu cadouri și bucate delicioase.
„A fost o atmosferă festivă foarte plăcută, am fost împreună în întâmpinarea uneia dintre cele mai importante sărbători creștine și am încurajat colaborarea, solidaritatea și respectul pentru tradițiile noastre. Elevii s-au implicat activ, le mulțumim lor și celor care i-au pregătit”, a arătat pedagogul Giani Pungă, de la Colegiul „Spiru Haret”.
Organizatori: prof. Virginel Iordache – directorul colegiului gazdă, prof. Dumitrița Tănase – director adjunct, pedagogii Ionela Bîrsan și Giani Pungă, consilier școlar Gabriela Vasiliu, consilier educativ Dana Sofian.
Cei implicați mulțumesc sponsorilor (familia Gheorghe Nuțu, familia Ioan Jitaru, familia Radu Ortoanu).

Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia
Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia
Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia
Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia

Evenimentul Impreuna colindam
Evenimentul Impreuna colindam
Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia
Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia
Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia
Elevii Colegiului „Spiru Haret” au primit colindători de la Vama, Grănicești și Șcheia

Recomandări

30 de elevi au participat la Școala de vară „Educația Media”, organizată la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională