Familie îndoliată

Elev în clasa I, omorât de tren în drum spre școală

Un minor în vârstă de 8 ani, elev în clasa I la o școală generală din municipiul Vatra Dornei, a murit în urmă cu două zile, fiind izbit în plin, în drum spre școală, de locomotiva unui tren.
Nenorocirea s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 7:20.
Ștefan Ț., din comuna Șaru Dornei, se îndrepta spre școală împreună cu mai mulți copii, în drumul lor fiind o trecere de nivel cu calea ferată, situată chiar la intrarea în Vatra Dornei.
În momentul în care a ajuns la trecerea respectivă, barierele erau coborâte, iar semnalele acustice și luminoase anunțau că prin zonă urma să treacă un tren.
Ștefan a așteptat să treacă ultimul vagon al garniturii de tren și a luat-o la fugă, încercând să ajungă primul de partea cealaltă a trecerii de nivel cu calea ferată.
Din nefericire pentru el, exact în acel moment, din sens opus venea un alt tren (personalul 5704, Ilva Mică –Suceava), minorul fiind prins de locomotivă.
Deși a fost transportat de urgență la Spitalul municipal Vatra Dornei, pentru elevul în vârstă de 8 ani nu s-a mai putut face nimic, medicii constatând decesul acestuia aproximativ jumătate de oră mai târziu.

Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Trenuri blocate la limita dintre județele Suceava și Bistrița, din cauza căderilor de arbori rupți de furtună

Trenuri blocate la limita dintre județele Suceava si Bistrița, din cauza căderilor de arbori rupți de furtună
Trenuri blocate la limita dintre județele Suceava si Bistrița, din cauza căderilor de arbori rupți de furtună

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

„Comorile Călimanilor” – 187 de elevi au transformat lemnul în artă sub atenta supraveghere a ASFOR și a partenerilor

La concursul de pictură „Comorile Călimanilor” 187 de elevi au transformat lemnul în artă
La concursul de pictură „Comorile Călimanilor” 187 de elevi au transformat lemnul în artă

Mobilizare pentru salvarea unui tânăr care se răsturnase cu mașina pe un drum montan, neaccesibil Ambulanței