Provocare pentru părinți

„Educatoare pentru o zi” – proiect pilot implementat la Grădinița Obcini

O grădiniță din municipiul Suceava a lansat o provocare inedită părinților copiilor care au parte acolo de educația de bază pentru a se descurca în societate, cât și de pregătirea pentru următoarele etape de învățământ.
”Educatoare pentru o zi” este numele proiectului pilot implementat la Grădinița Obcini, prin care mai multe tinere mame au luat rolul celor care se ocupă de obicei de educația de zi cu zi a copilului lor, dar și a colegilor de grupă ai acestuia, având de efectuat împreună cu aceștia diverse activități educative, de la realizarea de origami la învățarea de poezii și înțelegerea unor povești, de la învățarea lor despre cum trebuie să se comporte în societate, în diferite situații, până la coordonarea efectuării de exerciții fizice.
”Proiectul „Educatoare pentru o zi” din cadrul Programului Județean „Noile Educații”, în parteneriat cu CJRAE Suceava și Clinica ALIAT, s-a dorit a fi o provocare lansată părinților, ca parteneri educaționali. Prin acest proiect, am oferit acestora o experiență inedită – aceea de a intra în „rolul” de educatoare pentru o zi și de a desfășura activități cu preșcolarii, sub îndrumarea și supravegherea cadrului didactic.
Grupul țintă a fost constituit din 13 mămici de preșcolari de grupă mijlocie, care, pe parcursul a 4 luni (octombrie 2023- ianuarie 2024), au susținut activități timp de o zi, după un grafic prestabilit. Proiectul a fost structurat pe 3 module, concretizate în sesiuni de informare teoretică și practică, activități demonstrative și de consiliere”, a explicat prof. Maria Todereanu, directoarea Grădiniței cu Program Normal Obcini.
Evaluarea proiectului s-a realizat printr-o diseminare, la care au participat părinții implicați, coordonatorul acestui proiect, profesoara Amelia Boghean, responsabilul pe unitate cu „Educația Părinților”, prof. Raluca Băran, reprezentantul părinților grădiniței, psihologul Călin Bîrleanu, cadre didactice ale unității.

„Educatoare pentru o zi” – proiect pilot implementat la Grădinița Obcini
„Educatoare pentru o zi” – proiect pilot implementat la Grădinița Obcini

Diseminarea a presupus împărtășirea impresiilor în urma participării la acest proiect, completarea unui chestionar, lucrul pe ateliere și realizarea jurnalului proiectului. Majoritatea mamelor implicate au mărturisit că a fost mult mai dificil decât au crezut că va fi, dar în același timp s-au arătat încântate de gesturile de afecțiune ale copiilor și de drăgălășenia acestora, după ce au fost depășite episoadele mai dificile, unele chiar epuizante emoțional și fizic.
Anul acesta, proiectul pilot a implicat o singură grupă, mijlocie, urmând ca în anul școlar viitor să se desfășoare la nivelul întregii unități și de ce nu, inclusiv în alte grădinițe.

Recomandări

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER

Concursul interșcolar „Magicienii Numerelor”, cu peste 300 de participanți, la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv