Reacții

Donțu consideră că, la Suceava, „PD-L și-a făcut curaj prin terapie de grup”

Ovidiu Donțu: „Pentru banda lui Băsescu s-a deschis campania electorală și s-a deschis aici, la Suceava”
Ovidiu Donțu: „Pentru banda lui Băsescu s-a deschis campania electorală și s-a deschis aici, la Suceava”

Președintele executiv al Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, a catalogat reuniunea democrat-liberalilor de duminică, de la Suceava, ca fiind „o adunare în haită în jurul prăzii”. Donțu a explicat că prada o reprezintă contractele cu statul pentru clientela portocalie. „În condițiile în care se sinucid oameni răpuși de datorii, în condițiile în care 252 de români zilnic nu-și pot plăti ratele la bancă, în condițiile în care 800 de români sunt concediați zilnic, în timp ce 300.000 de firme sunt afectate de deciziile luate de Guvern, la Suceava, duminică, a venit circul”, a spus Donțu.
„Conferința de alegeri de la Suceava a adoptat parandărătul ca siglă a partidului”
Conferința de alegeri a PD-L Suceava, în opinia lui Donțu, a adoptat „parandărătul” ca siglă a partidului și ca simbol electoral. „Densitatea de politicieni portocalii pe metrul pătrat a făcut pe un primar PD-L să se întrebe cum o să încăpem toți din această sală în funcțiile pe care le va da un scor electoral de 12%”, a spus președintele executiv al PSD Suceava.
Donțu este de părere că la Suceava democrat-liberalii „și-au făcut curaj prin terapie de grup”. El i-a transmis liderului județean al PD-L, Gheorghe Flutur, că degeaba a făcut această terapie de grup, deoarece o să-l ajute „ca injecția la mort”.
Președintele executiv al PSD Suceava și-a exprimat îngrijorarea față de afirmațiile lui Gheorghe Flutur potrivit cărora social democraților ar trebui să li se dea frânghie și săpun și se întreabă dacă nu cumva urmează ca PSD-iștii să fie trimiși în camerele de gazare sau să li se tragă un glonț în ceafă.
În opinia lui Donțu, sloganul PD-L „facem ce trebuie” ar trebui tradus în „facem ce vrem”. „Pentru banda lui Băsescu s-a deschis campania electorală și s-a deschis aici, la Suceava, acasă la crăișorul gaterelor, un vechi defrișător bucovinean”, a mai spus Donțu.
La Suceava au fost prezenți duminică membri marcanți ai PD-L, în frunte cu președintele, Emil Boc, care au participat la Conferința de alegeri a organizației județene a partidului, desfășurată în sala mare a Casei de Cultură.

Recomandări

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR