Doi minori, de 16 și 17 ani, în arest pentru furturi de motoscutere

Doi minori, de 16 și 17 ani, în arest pentru furturi de motoscutere
Doi minori, de 16 și 17 ani, în arest pentru furturi de motoscutere

Doi minori, unul în vârstă de 16 ani și unul de 17 ani, au ajuns în arest, reținuți pentru 24 de ore, și vor răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat după ce au sustras două motoscutere de pe proprietatea unui bărbat din Marginea.

Cele două vehicule pe două roți valorau în jur de 1.400 de euro, iar furturile au fost comise la final de august.

În cadrul anchetei, polițiștii Secției Rurale Marginea au reușit inclusiv să recupereze ambele scutere.

Pe 29 august, polițiștii de la Marginea au fost sesizați că din curtea lui Dumitru C., pe timp de noapte, au fost sustrase două scutere, marca Piaggio și Huatian, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1400 de euro.

Polițiștii au efectuat investigații și verificări pe raza comunelor Voitinel, Marginea, Volovăț și Vicovu de Jos, fiind identificate locațiile celor două scutere.

Unul fusese înstrăinat mai departe la un alt tânăr, în timp ce unul era chiar la domiciliul unuia dintre autori.

Din cercetări a rezultat că autorii infracțiunii de furt calificat sunt minorii Nicușor M. și Codruț B., de 17, respectiv 16 ani, care în seara zilei de 28 spre 29 august s-au deplasat la imobilul din Marginea și au sustras cele două mopede.

În urma emiterii ordonanței de reținere în arest, la Poliția Marginea s-a constituit o escortă care i-a dus pe cei doi în Centrul de reținere și arest preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ancheta continuă sub coordonarea unui procuror de la Rădăuți.

Recomandări

Un șofer implicat într-un scandal în stradă, reținut în arest pentru că nu are permis și a refuzat verificarea alcoolemiei

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital