Un bărbat din satul Bodnăreni, comuna Arbore, care a comis un șir întreg de infracțiuni, a fost reținut pentru 24 de ore.
În decurs de numai câteva zile a adunat la activ fapte de violență în familie, violare de domiciliu, distrugere și încălcarea ordinului de protecție.
Prima victimă a fost chiar mama sa. S-a întâmplat în ziua de 19 iulie, când a intrat în curtea mamei din satul Bodnăreni, comuna Arbore.
Aici, și-a lovit mama, care și-a scos certificat medico-legal și l-a depus la poliție.
În aceeași zi, l-a luat în vizor pe unchiul său, care este vecin cu mama în Bodnăreni.
Mai întâi, a mers cu o sapă cu care a încercat să-l lovească pe unchi, dar în final i-a aplicat doar un pumn după ce ruda a barat cu un scaun lovitura de sapă.
Imediat, a luat mai multe pietre cu care a aruncat din drumul public și a distrus parțial porțile de acces în curte, precum și luneta autovehiculului marca VW care era parcat în curte.
Circul a continuat câteva zile mai târziu, pe 24 iulie, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.
În dimineața zilei menționate a distrus sistemul de supraveghere pe care a fost obligat să îl poarte, iar câteva ore mai târziu a refuzat să îi fie montat altul.
Un adevărat cal breaz, cunoscut în întreaga comunitate și de care toată lumea vrea să scape.
În cursul zilei de marți, 28 iulie, bărbatul a fost dus în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.




