La Sucevița

Doi copii și mama lor au suferit arsuri pe corp, după ce au încercat să aprindă focul în sobă

Mama celor doi copii răniți: „Am spart geamul și am sărit pe geam cu tot cu copii”
Mama celor doi copii răniți: „Am spart geamul și am sărit pe geam cu tot cu copii”

Doi copii și mama lor au ajuns miercuri dimineață la Urgențele Spitalului Județean, după ce-au suferit arsuri pe corp, unul dintre minori fiind în stare gravă.
Din primele informații primite de la poliție, nefericitul eveniment s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 9.00, într-o casă din satul Voivodeasa, comuna Sucevița.
În acel imobil se aflau o tânără în vârstă de 25 de ani, Ancuța R., și doi dintre copiii ei, un băiețel de trei ani și o fetiță de un an și șapte luni.
Polițiștii spun că femeia ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă de metal, iar la un moment dat s-ar fi aruncat cu benzină dintr-o sticlă, moment în care a izbucnit o flacără care s-a propagat în exteriorul sobei.
Flacăra i-a prins atât pe cei doi copii, cât și pe mama acestora. Tânăra povestea ieri că unul dintre copii a aruncat cu benzină: „O pufnit așa și ne-a trântit… Am spart geamul și am sărit pe geam cu tot cu copii”.
Femeia și cei doi copii au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean.
Ancuța R. a suferit arsuri la nivelul brațelor, iar copiii în zona feței.
„Copiii sunt în stare mai gravă, unul dintre ei prezentând arsuri la nivelul feței și al nivelului căilor aeriene superioare, este ventilat, intubat mecanic”, a explicat ieri medicul Bogdan Bondaru de la Unitatea de Primire a Urgențelor.
Cei doi copii au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență Pentru Copii „Sfânta Maria” Iași cu o ambulanță. Inițial, s-a dorit transferul la Iași cu un elicopter, dar aparatul de zbor nu a putut ajunge în zonă din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut nefericitul eveniment.

Recomandări

Un tată care mergea cu viteză mare a provocat un accident violent cu mașina în care se aflau soția și cei trei copii

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori aflați pe lista copiilor greu adoptabili

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați
Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Amplă manifestare cultural-religioasă în centrul Sucevei, pentru susținerea unei familii care se luptă să-și recupereze doi copii