Schimbări în CL Suceava

Doi consilieri locali și-au declarat independența politică

Noii „independenți” din CL Suceava sunt Adrian Arămescu și Daniel Ungurian
Noii „independenți” din CL Suceava sunt Adrian Arămescu și Daniel Ungurian

Structura Consiliului Local al municipiului Suceava este într-o continuă schimbare, după apariția ordonanței de urgență privind migrația aleșilor locali.
Doi dintre membrii deliberativului sucevean și-au declarat independența politică, la scurt timp după ce un alt consilier local a demisionat, chiar de se afla la jumătatea mandatului.
Noii „independenți” din CL Suceava sunt Adrian Arămescu, singurul reprezentant al PP-DD în urma scorului obținut la alegerile din 2012, și Daniel Ungurian, care se află la al doilea mandat de consilier local, fiind ales pe listele PDL.
Săptămâna trecută, un alt membru PDL, Adrian Ciobanu Timofi, a renunțat la mandatul său de ales local, deși se afla la jumătatea acestuia.
Potrivit listei electorale depuse la alegerile din vara anului 2012, următorul candidat pe listă este Liviana Enea, care a mai făcut parte din deliberativul local și în perioada 2008 – 2012.
Alte schimbări ale opțiunilor politice sunt așteptate să apară curând în rândul aleșilor locali suceveni, alți doi consilieri locali ai PNL, Vasile Mocanu și Corneliu Vornicu, exprimându-și deschis intențiile de a deveni membri ai partidului lui Tăriceanu, PLR.
Conform actului normativ emis de Guvern, aleșii locali și cei județeni au 45 de zile la dispoziție pentru a se decide asupra apartenenței politice, fără a pierde posturile pe care le ocupă.

Recomandări

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Toți condamnații dintr-un dosar de tăieri ilegale de arbori au scăpat cu pedepse cu suspendare, printre ei și un consilier local din Vatra Moldoviței