Mai mulți lideri ai AUR Suceava au criticat, în cadrul unei conferințe de presă, actuala conducere a Primăriei Suceava și deciziile adoptate recent de Consiliul Local privind administrarea piețelor agroalimentare și a Complexului Comercial Bazar.
Principala nemulțumire exprimată de reprezentanții AUR vizează hotărârea aprobată în ședința Consiliului Local prin care, începând cu 1 iulie 2026, tuturor chiriilor și tarifelor practicate în piețele agroalimentare și în Bazar li se va adăuga TVA în valoare de 21%.
Măsura vine în contextul înființării societății Administrația Piețelor Suceava SA, care a preluat gestionarea acestor spații de la structura Primăriei Suceava ce nu era înregistrată în scopuri de TVA.
În cadrul conferinței de presă, deputatul AUR Petru Negrea a declarat că decizia va avea efecte directe asupra comercianților, producătorilor locali și consumatorilor.
„Este încă o povară pusă pe umerii sucevenilor. Această măsură va avea ca efect direct creșterea prețurilor la multe produse, deoarece comercianții vor fi nevoiți să suporte costurile suplimentare generate de majorarea chiriilor. Iar, în final, cine va plăti? Suceveanul de rând”, a afirmat Petru Negrea. Acesta a subliniat că aleșii locali AUR au votat împotriva proiectului, considerând că măsura afectează atât comercianții, cât și producătorii locali de fructe și legume din zona metropolitană a Sucevei.
„Mulți dintre aceștia vor fi obligați fie să reducă drastic producția, fie chiar să renunțe la activitate, într-un context economic în care costurile de producție sunt deja foarte ridicate”, a spus deputatul AUR.
El a criticat și decizia de înființare a noii societăți, despre care a afirmat că „riscă să se transforme într-o nouă struțo-cămilă administrativă”, avertizând asupra posibilității ca aceasta să genereze costuri suplimentare pentru administrație și cetățeni. Totodată, reprezentanții AUR au acuzat coaliția PSD-PNL din Consiliul Local Suceava că a aprobat proiectul fără a ține cont de impactul asupra mediului economic local.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, deputatul AUR Florin Pușcașu a lansat critici la adresa primarului Sucevei, Vasile Rîmbu, spunând că acesta ia măsuri administrative „pe genunchi”. „Nu avem de-a face cu un primar asumat politic, cu un primar care să fie atent la nevoile cetățenilor. Toate măsurile se iau pe genunchi. Sunt măsuri care rezolvă probleme de moment și această lipsă de viziune este cea pe care vreau în mod special să o denunț”, a declarat Florin Pușcașu.
- Pușcașu: „Sper ca domnul primar să reconsidere nevoile cetățenilor”
Deputatul AUR susține că măsurile adoptate de administrația locală, cum este cea în privința piețelor și bazarului, vor duce la creșterea costurilor pentru agenții economici și la scăderea perspectivelor de dezvoltare economică locală. „Sper ca domnul primar să reconsidere nevoile cetățenilor. Și vorbesc aici de nevoia de educație, de nevoia de a crea condiții pentru copii să poată să facă sport, să aibă activități în aer liber, dar și de măsurile care ar trebui să conserve măcar felul în care își previzionaseră toți agenții economici cheltuielile pe următoarea perioadă. Din păcate, acestea vor crește. Și se dovedește că toate măsurile sunt de fapt decontate de cetățeni și de agenții economici locali. Toate măsurile care s-au întreprins vor scumpi chiriile comercianților, condițiile în care vor acționa și mai ales perspectiva de a-și continua activitatea în plan local”, a afirmat Pușcașu.
Nu în ultimul rând, în aceeași conferință de presă, președintele Organizației Municipale Suceava a AUR și consilier local, Cătălin Axinte, a criticat un alt aspect din ultima ședință a deliberativului local, respectiv modul în care sunt repartizate fondurile din bugetul local pentru diverse evenimente și proiecte. „Nu am avut ceva personal cu Clubul Rotary, dar am considerat că este prea mare discrepanța să finanțezi un proiect cu 50.000 de lei pentru fundația Sindrom Down și să acorzi de patru ori mai mult pentru un eveniment ca Simfoniile de Toamnă”, a declarat Axinte. Acesta a precizat că semnalul de alarmă tras de AUR vizează modul în care sunt folosite fondurile publice și prioritățile administrației locale în alocarea banilor din bugetul municipiului.






