Moment festiv

„Deșteaptă-te, române!”, intonat în centrul Sucevei de Ziua Imnului Național

Ceremonia publică s-a desfășurat în Piața Tricolorului de lângă Palatul Administrativ
Ceremonia publică s-a desfășurat în Piața Tricolorului de lângă Palatul Administrativ

Centrul Militar Județean Suceava a organizat, ieri dimineață, în Piața Tricolorului de lângă Palatul Administrativ, o ceremonie publică de intonare a imnului național al României. Scurta ceremonie ce a avut loc cu ocazia Zilei Imnului Național al României, sărbătorită pe 29 iulie, a marcat data la care „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată, în 1848.
Ceremonialul a constat într-o slujbă de pomenire a eroilor neamului, după care prefectul de Suceava, Constantin Harasim, și vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu au ținut scurte alocuțiuni. A urmat, la final, momentul solemn al intonării Imnului Național al României.
La ceremonial au participat un detașament de onoare format din garda drapelului cu drapelul de luptă, garda la locul de arborare a drapelelor și un pluton de gardă de onoare asigurate de Jandarmeria Suceava, alături de două plutoane de gardă de onoare asigurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
La 29 iulie 1848, ”Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureșanu, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial, la Marea Unire din 1918 și în al Doilea Război Mondial.
Interzis în perioada comunistă, „Deșteaptă-te, române!” a fost declarat Imn Național al României prin Constituția din 1991.

Recomandări

Ziua Eroilor a fost celebrată la Fălticeni, cu onoruri militare, slujbe de pomenire și depunere de coroane de flori

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de calificarea în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

„Dimitrie Balint, martorul unui veac de istorie a Sucevei”, lansare de album și expoziție de fotografie, la Centrul Cultural Bucovina