Sesizare

Cuciureanu, demis la cererea lui Cătălin Nechifor

Cătălin Nechifor: „Oricine va încălca legislația electorală, că e PSD, PNL sau nu știu ce, toți vor fi judecați cu aceeași măsură”
Cătălin Nechifor: „Oricine va încălca legislația electorală, că e PSD, PNL sau nu știu ce, toți vor fi judecați cu aceeași măsură”

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Cristian Cuciureanu, a fost demis în cursul zilei de ieri, printr-un ordin al ministrului Educației, după ce a fost acuzat de liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, că a acceptat ca un microbuz școlar să fie folosit în campanie electorală. Nechifor a prezentat în cursul zilei de ieri, în cadrul unei conferințe de presă, un scurt film în care apărea un microbuz școlar, pe geamurile acestuia fiind lipite afișe electorale ale PDL, respectiv cu primarul comunei, Zaharie Rusu, și cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Liderul PSD Suceava, care candidează din partea USL pentru președinția Consiliului Județean, a spus că pentru aceasta cere atât demisia directorului școlii din comuna Bilca, cât și a șefului Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Cristian Cuciureanu. Nechifor a solicitat acest lucru ieri, în jurul orei 10:20, precizând că așteaptă demisia celor doi până la ora 12:00. „Pot să vă spun foarte serios că aștept demisia de onoare a directorului de școală din localitatea Bilca, cel care s-a ocupat de această campanie electorală ilegală, și în al doilea rând demisia de onoare a inspectorului general școlar de la Suceava, despre care știu sigur că este și candidat pe lista PDL, cred că la Câmpulung Moldovenesc. Aștept demisia lor”, a declarat Nechifor.
Tot în cadrul aceleiași conferințe de presă, Cătălin Nechifor a anunțat că dacă cei doi nu își dau demisia până la ora 12:00, îl va suna pe ministrul Educației, Liviu Pop, pentru a-i prezenta situația și pentru a cere demiterea directorului școlii și a șefului Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Ulterior, liderul PSD Suceava a anunțat că șeful învățământului sucevean a fost demis prin ordin al ministrului Educației.
„În ultima perioadă, am spus de trei ori, explicit, foarte relaxat, foarte corect și normal și am făcut un apel către toți cei care sunt în funcții publice, numiți de PDL, pentru că nu i-a numit PNL sau PSD, că dacă sunt oameni serioși, dacă își respectă funcția publică și legea, nu se întâmplă nimic. Din păcate, nu s-a înțeles acest mesaj, și chiar se încalcă foarte grav legislația și statutul funcționarului public”, a spus președintele PSD Suceava.
El a arătat că în situația în care va constata că legislația electorală este încălcată, va acționa în același mod, fără să țină cont dacă cei care fac acest lucru sunt de la PSD, PNL sau PDL. „Oricine va încălca legislația electorală, că e PSD, PNL sau nu știu ce, toți vor fi judecați cu aceeași măsură, pentru că e momentul să se facă dreptate”, a încheiat Cătălin Nechifor.

Recomandări

Peste 2.500 de preșcolari talentați au urcat pe scena Festivalului „Voinicelul”, la etapa județeană

Peste 2.500 de preșcolari talentați au urcat pe scena Festivalului „Voinicelul”, la etapa județeană
Peste 2.500 de preșcolari talentați au urcat pe scena Festivalului „Voinicelul”, la etapa județeană

Palatul Copiilor Suceava păstrează titlul Eco-școală, 2026-2028, acordat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie

Renumitul filozof și jurnalist Mihnea Măruță conferențiază la Cazinoul din Vatra Dornei, la invitația profesorului Mihai Cioată

Concursul Județean de Limba Engleză „Behind the Words”, ediția a X-a, un eveniment dedicat performanței și comunicării interculturale