Vizită cu ghinion

Cu mâna sfâșiată, după ce-a fost mușcată de câinele Amstaff al vecinei

Câinele care a i-a sfâșiat mâna femeii
Câinele care a i-a sfâșiat mâna femeii

O femeie în vârstă de 65 de ani a ajuns ieri dimineață la spital, după ce s-a dus în vizită la o cunoștință de-a sa și nu și-a dat seama că unul dintre câinii proprietarilor era liber prin curte, patrupedul atacând-o și sfâșiindu-i pur și simplu mâna.
Victima, Viorica D., a fost transportată la Urgențele Spitalului Județean Suceava, fiind diagnosticată cu fractură deschisă antebraț și operată de medicii secției de Ortopedie.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 9:00, pe o stradă din cartierul Obcini al municipiului Suceava.
Femeia a mers după apă la fântână, după care a dat să intre în curtea vecinilor ei. Intrase de nenumărate ori până atunci, însă de fiecare dată cei doi câini, rasa Amstaff, erau închiși în țarcul lor.
„Totdeauna se asigura, era atentă la câini. Acum nu știu ce s-a întâmplat, a intrat și… numai ce am auzit dintr-o dată răcnind în gura mare. Am sărit și eu, și băiatul și am dus-o repede la spital”, povestește Maria Dârja, femeia pe care victima venea să o viziteze.
O altă femeie care locuiește în zonă și care a asistat neputincioasă la întreaga scenă era în stare de șoc: „Mâna îi era însângerată toată. Nici nu puteam să mă uit. A fost groaznic. N-am fost în stare să fac nici un pas, m-au lăsat puterile. Nu puteam să o ajut”.
De pe pat de spital, victima a declarat că nu intenționează să depună plângere, recunoscând că a fost exclusiv vina ei, întrucât nu a ținut cont de semnul de avertizare de pe poartă „Câine rău” și nu s-a asigurat înainte de a intra în curte dacă cei doi căini, rasa Amstaff, sunt închiși în țarc.

Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Un tânăr care a tras cu pistolul spre câini, din mașină, amendat, lăsat fără armă, dar și fără permis de conducere

O nouă campanie de sterilizare a câinilor, în Suceava, cu Poliția Locală pe post de sperietoare pentru stăpâni