Imprudență fatală

Copil omorât de o mașină, în urma unei traversări neregulamentare

Un copil în vârstă de șapte ani și-a găsit sfârșitul sub roțile unui autoturism, după ce, lăsat nesupravegheat, a încercat să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut vineri, în jurul orei 14:30, pe raza satului Roșiori.
La volanul mașinii care l-a lovit mortal pe minor se afla un bărbat din municipiul Constanța, Cristian L., în vârstă de 34 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că victima i-a apărut brusc în față și nu a mai putut s-o evite.
Traversarea neregulamentară a mai făcut o victimă în rândul minorilor.
Vineri seară, în jurul orei 20:40, pe strada Grigore Alexandru Ghica, un tânăr din municipiul Brașov, Constantin E., în vârstă de 22 de ani, a dat cu mașina peste un adolescent de 15 ani, care a încercat să ajungă de partea cealaltă a drumului, fără să se asigure.
De data aceasta, victima a suferit leziuni minore.

Recomandări

Tânăr trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a intrat în casa fostei prietene și a violat-o

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital