USV

Conferință internațională la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management

În perioada 8-9 mai, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a găzduit cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței internaționale „Tehnomus”, eveniment de referință pentru cercetătorii din România, organizată la fiecare doi ani, de Departamentul Mecanică și Tehnologii de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management. Manifestarea a avut susținerea Asociației profesionale Tehnomus din Suceava și a companiei SC Sidem SRL, filiala din România.
Conferința „Tehnomus – New Technologies And Products In Machine Manufacturing Technology” a reunit specialiști din țară și străinătate, din mediul universitar, reprezentanți ai unor institute de cercetare și universități, firme industriale, cu scopul de a face schimburi de informații și experiență în ceea ce privește noile progrese și rezultate ale cercetării în domeniile tehnologiilor mecanice, industriale și de fabricație.
La manifestarea de la USV au participat cercetători din România și din altă țări, cum ar fi Belgia, Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Ucraina și Vietnam.
În prima parte a conferinței profesori de prestigiu au conferențiat pe teme specifice domeniului lor de cercetare. Au fost urmărite cu mare interes conferințele: Agnès Fabre, de la Școala Națională Superioară de Arte și Meserii Paris – “Microgeometry on surface treated part: measurement and influence”, Jos Vander Sloten,de la Universitatea Catolică din Leuven, Belgia – “Patient-specific biomedical engineering for improved joint reconstructions”, Michel Massenzio, de la Institutul Universitar de Tehnologie Lyon și Universitatea “Claude Bernard” Lyon, Franța – “Uncertainty and sensitivity analysis, reliability engineering dedicated to vehicle restraint systems”, Lucian Georgescu, de la Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați – “Water and sustainable development in lower Danube region”.
Următoarea Conferință „Tehnomus” va avea loc în primăvara anului 2017.

Recomandări

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Săptămâna internațională 2026 – Connecting Ideas, Crossing Borders, se derulează în aceste zile la USV

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

Premiul I și calificare internațională pentru doi liceeni inovatori de la Colegiul „Spiru Haret”

Renumitul filozof și jurnalist Mihnea Măruță conferențiază la Cazinoul din Vatra Dornei, la invitația profesorului Mihai Cioată