Infrastructură

CJ Suceava a semnat contractul pentru modernizarea drumului Pojorâta – Rarău

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, ieri, contractul de execuție a lucrărilor

Consorțiul de firme SC CF – Grup Colas Iași și Calcarul Pojorâta vor realiza lucrările de modernizare a drumului Pojorâta – Rarău. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, ieri, contractul de execuție a lucrărilor, precizând că investiția este de aproape șapte milioane de euro.
El a arătat că fondurile sunt alocate prin Programul Operațional Regional și vor fi folosite pentru modernizarea a 15,8 kilometri de drum. Pe lângă lucrările de asfaltare a drumului, investiția mai presupune și construcția a patru poduri, 39 de podețe, doi kilometri de ziduri de sprijin, un kilometru de apărări de maluri.
„Este un proiect care odată realizat va pune în valoare, din punct de vedere turistic, platoul masivului Rarău. În același timp, o porțiune din acest drum deservește și o parte din comuna Pojorâta”, a declarat Flutur.
El a precizat că instituția pe care o conduce intenționează să modernizeze și celelalte două drumuri care fac legătura cu platoul de pe masivul Rarău, prin Izvorul Alb, din Câmpulung Moldovenesc, și prin Chiril, de pe valea Bistriței.
„Acum nu avem fonduri suficiente pentru aceste investiții, însă Consiliul Județean va începe lucrările de modernizare a câtorva kilometri de drumuri pe traseul din Câmpulung Moldovenesc, prin Izvorul Alb. Și urmează să includem restul lucrărilor într-un proiect care ar putea fi finanțat printr-un program guvernamental de modernizare a drumurilor județene”, a spus Gheorghe Flutur.

Recomandări

Primăria Vicovu de Sus a început construcția a șase kilometri de piste de bicicletă dinspre zona Laura spre centrul orașului

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj