Dosar penal

Cercetat pentru înșelăciune, cu un contract de împrumut de 10.000 de lei



Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal pentru înșelăciune, după ce a uitat să plătească un împrumut de 10.000 de lei.
În urmă cu două zile, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au confirmat rezoluția de începere a urmării penale, propusă de poliție, față de datornicul problemă, Cristi H., în vârstă de 42 de ani.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție, respectivul l-a înșelat pe un alt sucevean, Florin B., în vârstă de 37 de ani, cu 10.000 de lei, suma pe care acesta din urmă i-a împrumutat-o lui Cristi H.
Împrumutul a fost perfectat printr-un contract autentificat la notar.
Tot în urmă cu două zile, s-a început urmărirea penală și față de administratorul unei societăți comerciale din Hânțești, Marius T., care a emis în favoarea altei societăți din Pitești trei bilete la ordin, în valoare de 6270,49 lei, fără a avea disponibil în cont și în timp ce se afla în interdicție bancară de plată.



Recomandări

Au fost condamnați agresorii care l-au umilit în pădure pe fostul activist Tiberiu Boșutar, actualmente deputat

Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului
Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului

Polițiștii au dat amenzi de peste 10.000 de euro, după un scandal monstru între femei, plecat de la un câine

Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci
Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat