Violență

Cercetat de poliție, după ce a băgat un bărbat în spital, de la o palmă

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, Mihai H., din comuna Moldova Sulița, este cercetat de poliție, după ce i-a tras o palmă unui bărbat cu care avusese un conflict spontan, iar acesta din urmă s-a lovit, în cădere, la cap, fiind transportat de urgență la spital.
Miercuri după-amiază, Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc a sesizat poliția din localitate despre faptul că a fost adus la ei un pacient, Gheorghe B., în vârstă de 58 de ani, din comuna Breaza, victima unui agresiuni. Bărbatul prezenta un traumatism cranio-cerebral și otoragie urechea stângă, fiind transferat la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că victima a fost lovită cu palma de Mihai H., în fața unui bar din Breaza, iar în cădere s-a lovit cu capul de una din trepte.
„În funcție de rezultatul cercetărilor și al examinării medico-legale se va dispune procedural”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap