Campanie

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, la Stulpicani, alături de candidatul la primărie, George Gemănari

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit joi dimineață cu localnici din Stulpicani, în piața din comună. Șoldan a fost însoțit de colegi din PSD și de candidatul pentru funcția de primar al comunei, George Gemănari, un inginer în vârstă de 39 de ani, „hotărât să aducă schimbarea pe care această comunitate o așteaptă”, după cum a arătat Gheorghe Șoldan, într-un comunicat de presă.
Acesta a afirmat că a discutat cu mare parte dintre comercianți despre problemele cu care se confruntă comuna și despre planurile PSD de dezvoltare atât pentru Stulpicani, cât și pentru întreg județul Suceava.
„George Gemănari are un plan bine structurat pentru Stulpicani, axat pe îmbunătățirea infrastructurii și a rețelelor de utilități, dezvoltarea serviciilor publice, stimularea turismului local și sprijinirea afacerilor locale. Reacțiile oamenilor ne-au confirmat că este timpul pentru o schimbare reală, atât în administrația comunei Stulpicani, cât și la conducerea Consiliului Județean Suceava. Ne-au vorbit despre nevoia de proiecte concrete și eficiente, despre dorința de a vedea investiții reale într-un viitor mai bun pentru ei și copiii lor. Este evident că e nevoie de un alt ritm de dezvoltare, de o viziune nouă și de o echipă dedicată. Ca viitor președinte al Consiliului Județean Suceava, mă angajez să colaborez strâns cu fiecare administrație locală pentru a implementa proiecte de dezvoltare care să îmbunătățească nivelul de trai în întreg județul. Pe 9 iunie, vă îndemn să votați pentru schimbare, atât la primăria din Stulpicani, cât și la Consiliul Județean Suceava”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, la Stulpicani, alături de candidatul la primărie, George Gemănari
Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, la Stulpicani, alături de candidatul la primărie, George Gemănari

Comandat de O.J. P.S.D. Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF: 21240002, Tiraj 2320

Recomandări

„Ferestre” către lumi imaginare, compoziții pline de energie, de culoare, realizate de Harry Meyer și expuse la Muzeul de Istorie

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele