Gheorghe Șoldan a participat la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Șcheia: „Numărul mare al credincioșilor prezenți demonstrează că valorile tradiționale continuă să unească comunitățile”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat luni la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din comuna Șcheia, alături de primarul comunei, Cristinel Burac. Sfânta Liturghie de la ctitoria domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din satul Sf. Ilie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în prezența a sute de credincioși.

La eveniment au fost prezenți oameni de toate vârstele, de la copii și tineri până la părinți și bunici, mulți dintre ei îmbrăcați în costume populare tradiționale, care au participat la slujba religioasă dedicată hramului mănăstirii.

Într-un mesaj transmis după slujbă, Gheorghe Șoldan a subliniat că numărul mare al credincioșilor prezenți demonstrează că valorile tradiționale continuă să unească comunitățile.

„Sute de oameni, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă, au arătat că sunt lucruri care ne aduc în continuare împreună: credința, tradiția și respectul pentru valorile noastre. Este una dintre cele mai frumoase imagini ale Bucovinei și un răspuns simplu la îndemnul din predica de astăzi a Preasfințitului Părinte Damaschin: să nu ne îndepărtăm de Dumnezeu!”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie, Gheorghe Șoldan a transmis urări locuitorilor satului Sfântu Ilie, credincioșilor și tuturor celor care își serbează onomastica, dorindu-le sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi.

Recomandări

O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș

Mii de credincioși la Hramul Mănăstirii Putna. Starețul Melchisedec Velnic: „De 560 de ani candela rugăciunii și a jertfei nu a încetat”

Slujbele religioase prilejuite de Hramul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” – Hagigadar, în perioada 13-17 august 2026

Mănăstirea Hagigadar, cunoscută drept Mănăstirea Dorințelor, își sărbătorește hramul

Vicepreședinții CJ Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simeria, alături de comunitatea din Slatina de sărbătoarea Schimbării la Față